Florin Dumitrescu, prima reacţie după ce a fost dat afară de la Chefi la cuţite: „Cea dintâi condiție…”
Antena 1 a anunțat oficial că emisiunea Chefi la cuţite va avea juraţi noi. Nimeni nu se aştepta la această decizie mai ales că show-ul culinar se bucura de un succes răsunător pe micile ecrane. După anunţul bombă făcut de reprezentanţii trustului, chef Florin Dumitrescu a avut şi o primă reacţie.
Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea nu vor mai face parte din echipa emisiunii Chefi la cuțite.
Reprezentanții Antenei 1 au anunțat, printr-un comunicat, că cei trei jurați nu vor mai face parte din show-ul culinar, iar motivul este „refuzul acestora de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”. (VEZI TOATE DETALIILE AICI)
Prima reacţie a lui Florin Dumitrescu după ce a rămas fără emisiunea de la Antena 1
La scurt timp după anunțul făcut de postul de televiziune, celebrul bucătar a făcut o postare pe pagina sa de Facebook. Fostul jurat le-a dat de înţeles celor care îl urmăresc că decizia nu l-a supărat, ci din contră l-a ajutat să îşi găsească echilibrul.
„Cea dintâi condiție a fericirii e liniştea sufletului!”, a scris Florin Dumitrescu pe pagina sa de Facebook.
Câţi bani câştigau cei trei chefi la Antena 1
Potrivit money.ro, dintre foştii juraţi de la Chefi la cuţite, emisiunea-fenomen de la Antena 1, Florin Dumitrescu ar fi cel care ar încasa cei mai mulți bani, căci acesta are și un contract de imagine cu un retailer popular de pe piața românească. Astfel că acesta ar ajunge să încaseze aproximativ 10.000 de euro lunar.
De asemenea, în lunile de filmare, chef Sorin Bontea încasa peste 3000 de euro lunar, iar chef Cătălin Scărlătescu primea în fiecare lună aproximativ 2500 de euro, potrivit site-ului citat anterior.
Sursă foto: social media